Bombe găsite într-o curte de proprietarul care săpa pentru fundaţie

Sâmbătă, 09 Ianuarie 2021Satu Mare
Sursa Foto: Facebook ISU Satu Mare

Bombe gasite intr o curte de proprietarul care sapa pentru fundatie | imaginea 1 Luni, 4 ianuarie a.c., în jurul orei 09:30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș” al județului Satu Mare a intervenit pentru asanarea a 2 bombe cu aruncător de calibru 40 mm, în Tășnad.

Inițial, bombele au fost găsite într-o curte, de către proprietarul care săpa pentru fundație, în scopul ridicării unui imobil. Acesta a anunțat imediat autoritățile, o echipă specializată în astfel de intervenții deplasându-se la fața locului.

Întreaga zonă a fost securizată, cu ajutorul colegilor polițiști, fiind restricționată trecerea pietonilor în apropiere. Muniția, aparent rămasă din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicată și transportată la depozitul de muniții rămase neexplodate din Carei, urmând să fie distrusă.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.