Misiunile pompierilor ialomiţeni la sfârşit de săptămână
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita
În doar 48 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 43 evenimente, după cum urmează:
- un accident rutier produs pe DJ203F, în satul Iazu, comuna Scânteia. Militarii Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit în data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 23:55, cu o autospecială pentru stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism.
Din eveniment a rezultat o victimă de sex masculin în vârstă de 29 de ani, care a fost evaluată de echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale suplimentare. Militarii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului.
- un incendiu izbucnit la un tablou cu echipamente de furnizare servicii internet în satul Gimbășani, comuna Cosâmbești. Militarii Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit în data de 17 ianuarie a.c., în jurul orel 08:30, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la un tablou cu echipamente de furnizare servicii internet fixat pe un stâlp. În urma incendiului a ars tabloul cu echipamente distribuție servicii internet.
- un accident rutier produs în localitatea Făcăeni. Echipaje de la Stația de Pompieri Fetești, cu o autospecială pentru stingere și o ambulanță SMURD, au intervenit în data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 17:50, în localitatea Făcăeni, la un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o căruță. Din eveniment a rezultat o singură victimă de sex feminin, care a fost evaluată de echipajul SMURD, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital. Militarii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.
- 34 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
- 4 intervenții în sprijinul echipajelor SAJ Ialomița, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate;
- 2 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19;
- informarea cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.