Intervenție rapidă la un incendiu izbucnit la Spitalul Judeţean Călăraşi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Miercuri, 10 februarie a.c., ora 14.10, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza municipiului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, pentru stingerea unui început de incendiu produs la izolaţia unor conducte.
Incendiul a izbucnit în timp ce o echipă de constructori efectua lucrări de tăiere a unor ţevi într-un canal tehnologic situat în curtea interioară a spitalului şi care comunicau cu instalaţia din interiorul subsolului tehnic al unităţii spitaliceşti.
Din fericire, la sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta mocnit, fără flacără deschisă şi doar cu degajare de fum la nivelul subsolului spitalului.
Un număr de 30 de persoane, 18 cadre medicale şi 12 persoane aflate în tranzit, s-au autoevacuat din zona respectivă (zona unde se efectuează vaccinările) şi nimeni nu a avut de suferit vătămări sau intoxicări cu fum.
La faţa locului s-au deplasat în sprijin atât un echipaj de prim ajutor SMURD, cât şi un echipaj CBRN. A fost evacuat fumul din canalul tehnologic şi subsolul clădirii şi au fost îndepărtate elementele deteriorate. De asemenea, au fost prezente la intervenţie forţe şi mijloace ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ale Poliţiei Locale.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.