O sobă pe gaz de butelie a provocat un incendiu într-un bloc

Duminică, 28 Februarie 2021Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

O soba pe gaz de butelie a provocat un incendiu intr un bloc | imaginea 1 O sobă pe gaz de butelie, așezată aproape de materiale combustibile, a provocat un incendiu, luni, 22 februarie a.c., într-un bloc din localitatea Comana. Din cauza fumului dens, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Incendiul s-a manifestat prin ardere mocnită, fără flacără, într-un apartament de la etajul întâi. Din cauza faptului că pe scară erau degajări masive de fum, o bătrână care locuia la etajul al doilea a rămas în imobil, fiind evacuată, în siguranță, de pompieri.

Astfel de evenimente pot fi prevenite, dacă sunt respectate următoarele reguli:

  • în faţa focarelor nu se vor amplasa materiale combustibile la mai puţin de 1,25 m;
  • în timpul funcţionării sobelor, uşa focarului va fi menţinută închisă;
  • atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de dispozitivele cu gaz şi de coşurile de fum neinstalate sau neîntreţinute corespunzător; acesta este un gaz inodor, incolor, insipid şi de aceea nu poate fi sesizat la timp;
  • atât la aprinderea focului, cât şi la stingere, gazele vor fi deschise, respectiv închise, mai întâi de la robinetul principal şi după aceea de la robinetul arzătorului;
  • se vor respecta cu stricteţe instrucţiunile specifice de funcţionare a aparatelor.

Pe timpul utilizării sobelor cu gaze, se interzice:

  • uscarea sau aşezarea pe sobe a hainelor sau a altor obiecte combustibile;
  • lăsarea nesupravegheată a focului;
  • lăsarea copiilor fără supraveghere în încăperi cu sobe în funcţiune;
  • supraîncălzirea sobelor.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.