Pompierii ialomițeni sunt la datorie!
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita
Salvatorii din cadrul Gărzii de Pompieri Țăndărei au fost alertați, marţi, 2 februarie a.c., în jurul orei 16:20, să intervină la un accident rutier produs la intrarea în comuna Ograda, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și a acroșat doi copaci de pe marginea drumului.
La locul solicitării au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Ialomița.
Din evenimentul rutier a rezultat o victimă de sex masculin, cu vârsta de 56 de ani, care a fost evaluată de echipajele medicale de la locul intervenției și transportată de echipajul SAJ la Spitalul Orășenesc Țăndărei pentru investigații medicale suplimentare.
Militarii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului.
Incendiu la o casă din municipiul Urziceni
Intervenția a avut loc tot marţi, 2 februarie a.c., în jurul orei 18:45, la o casă din municipiul Urziceni. La fața locului s-au deplasat de urgență salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se la nivelul acoperișului casei, în zona coșului de evacuare a fumului.
Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, militarii au acționat mai bine de o oră și jumătate. Nu au existat victime, salvatorii reușind prompt să limiteze pericolul de extindere la întregul acoperiș.
A ars o grindă din lemn aflată în apropierea coșului de fum. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum deteriorat.
RECOMANDĂRI
Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă, care favorizează suprasolicitarea mijloacelor de încălzire la nivelul locuințelor individuale, crescând astfel riscul izbunirii unui incendiu, cetățenii sunt rugaţi să respecte principalele măsuri de prevenire, și anume:
- coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate;
- în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
- coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.