Un grajd cu animale a fost cuprins de flăcări
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea
Un grajd în care erau adăpostite mai multe animale a fost cuprins de flăcări ca urmare a scânteilor provenite de la un aparat de sudură și a lucrărilor de sudură fără ”permis de lucru cu foc”.
Evenimentul s-a produs marţi, 09 februarie a.c., în jurul orei 13:25, în cartierul Burcioaia din municipiul Adjud. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 2 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la un grajd și trei anexe, cuprinzând o suprafață de aproximativ 200 mp. Pompierii au luptat cu flăcările mai bine de 3 ore pentru lichidarea incendiului, arderea fiind întreținută de vântul puternic și cantitatea mare de plante furajere care se afla depozitată în anexe.
În timpul intervenției o persoană de sex masculin în vârstă de 28 a suferit arsuri la membrele superioare. Aceasta a primit asistență și îngrijiri de la un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, prezent la fața locului. Pacientul a refuzat transportul la spital.
În urma evenimentului au ars: 3 porci mari și 7 porci mici, grajdul în suprafață de 140 mp și anexele în suprafață de 60 mp, 5 t plante furajere, 5 butoaie din plastic, 1 flex și 1 aparat de sudură. În ciuda condițiilor nefavorabile, pompierii au reușit să salveze o anexă și 1 ied.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.