Respect, Neagu Cornel Ionuț!

Duminică, 21 Martie 2021Prahova
Sursa Foto: Facebook ISU Prahova

Respect  Neagu Cornel Ionut | imaginea 1 În urmă cu 15 ani a intrat în rândul pompierilor cu multă încredere și dorința de a fi în sprijinul semenilor aflați în dificultate.

Pompierul Neagu Cornel Ionuț, din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina, este omul care a salvat o femeie dintr-un început de incendiu produs în data de 11 martie a.c., la o locuință aflată la parterul unui bloc situat pe Bulevardul Carol, din municipiul Câmpina.

În scurt timp de la anunțarea incendiului, casa scării s-a umplut de un fum dens care a alertat locatarii. Întâmplător, Ionuț se afla în timpul liber, chiar în acel bloc și a sesizat imediat mirosul puternic.

Se pare ca a fost omul potrivit la locul potrivit și imediat, fără să stea pe gânduri, a acționat pentru stingerea incendiului care se manifesta la tabloul electric, cuprinzând și alte materiale combustibile din apropiere.

A pătruns în apartamentul plin de fum și a evacuat o femeie care prezenta un atac de panică. A folosit mai multe accesorii pe care le-a găsit în locuință pentru a domoli focul până la sosirea echipajelor specializate de pompieri. Ulterior, după lichidarea focului, a acționat pentru ventilarea și aerisirea spațiilor inundate cu fum.

Salvatorul prahovean a fost motivat de dorința de a-și ajuta semenii aflați la nevoie și este conștient că de cele mai multe ori secundele fac diferența între viață și moarte.

Pentru profesionalismul și modul exemplar în care a acționat, pentru curajul și spiritul civic de necontestat, reprezentanţii ISU Prahova îl felicită și îi urează cât mai multe misiuni încheiate cu succes în cariera pe care a ales-o!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.