Respect, Plutonier major Șumandea Alin!

Miercuri, 17 Martie 2021Mures
Sursa Foto: Facebook ISU Mures

Respect  Plutonier major Sumandea Alin | imaginea 1 Joi, 11 martie a.c., pe calea Sighișoarei din Târgu-Mureș, a avut loc un incendiu de autoturism, care se manifesta cu flacără deschisă, vizibilă de la depărtare.

Întâmplător, trecea prin zonă pompierul mureşean, Plutonier major ȘUMANDEA Alin, care se afla în afara programului de serviciu. Tot întâmplarea face ca în zonă să fie o cisternă cu apă a unui operator economic local, iar un cetățean dădea cu apă de la depărtare, cu intenția de a stinge incendiul produs la autoturism.

Întreaga scenă a fost surprinsă de către Alin, moment în care, instinctiv, a oprit autoturismul în care se afla și a intervenit necondiționat pentru a da o mână de ajutor. Salvatorul a cerut furtunul cu apă de la cetățean. Deși apa ieșea fără debit, Alin s-a apropiat la o distanță de siguranță de incendiu și a limitat propagarea acestuia la întreg autoturismul.

Până la sosirea forțelor de intervenție din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, incendiul a fost menținut în limitele găsite de salvatorul aflat în timpul liber. Plutonierul major ȘUMANDEA Alin este militar activ din anul 2006 şi își desfășoară activitatea de pompier profesionist la Secția Sărmașu din cadrul ISU Mureş.

Pe această cale, reprezentanţii ISU Mureş îl felicită pe Alin, îi doresc mult succes pe mai departe și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc pentru devotamentul de care dă dovadă față de nobila meserie a salvatorilor.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.