Tânără căzută într-o fântână, salvată de pompierii tulceni

Joi, 25 Martie 2021Tulcea
Sursa Foto: Facebook ISU Tulcea

Tanara cazuta intr o fantana  salvata de pompierii tulceni | imaginea 1 Miercuri, 24 martie a.c., în jurul prânzului, pompierii tulceni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane de sex feminin, căzute într-o fântână de pe raza localității Niculițel.

La fața locului, s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu accesorii specifice, dar și un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

La sosirea echipajelor de intervenție, persoana era sprijinită de pietrele din pereții fântânii, la aproximativ 4 metri de sol. Unul dintre pompieri a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a reușit să o aducă la suprafață.

Tânăra, în vârstă de 16 ani, conștientă și cooperantă, a fost preluată de echipajul SAJ Tulcea și transportată la spital. La intervenție au participat și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Niculițel cu o autospecială de stingere cu apă. Cauza producerii acestui eveniment va fi cercetată de instituțiile abilitate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.