40 de misiuni ale pompierilor mehedințeni la sfârşit de săptămână

Duminică, 25 Aprilie 2021Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

40 de misiuni ale pompierilor mehedinteni la sfarsit de saptamana | imaginea 1 La nivelul ISU Mehedinţi au fost înregistrate, în weekend, 25 de solicitări în situaţii de urgenţă, majoritatea dintre acestea privind acordarea asistenţei medicale de către paramedicii SMURD.

Totodată, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV2, pompierii mehedințeni au desfășurat 15 acțiuni, două dintre acestea pentru preluarea și transportul unor persoane care au fost confirmate cu COVID-19, alte două pentru decontaminarea unor ambulanțe SMURD și 11 pentru verificarea respectării măsurilor sanitare impuse de autorități, fiind vizate patru instituții publice și 19 societăți comerciale.

Pompierii mehedințeni au intervenit pentru salvarea victimelor a trei accidente rutiere, stingerea a trei incendii, deblocarea ușii unui apartament, dar și îndepărtarea unei element de acoperiș, aflat în pericol de cădere, care punea în pericol trecătorii.

De asemenea, 17 persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.

În cursul zilei de duminică, 18 aprilie a.c., trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit la un accident rutier, produs pe DN 6, în localitatea Ghelmegioaia. În accident a fost implicat un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

Două persoane, aflate în stare de conștiență, au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportate la spital. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.