O lumânare uitată aprinsă a dus la moartea a trei cai

Sâmbătă, 10 Aprilie 2021Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

O lumanare uitata aprinsa a dus la moartea a trei cai | imaginea 1 Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu trei autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un saivan de animale din localitatea Ivești, comuna Ivești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, în interior fiind surprinse trei cabaline. În momentul izbucnirii incendiului, ovinele care trebuiau să fie în adăpost erau duse la o altă stână.

După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Din nefericire, cele trei cabaline surprinse în incendiu au fost găsite carbonizate. Au ars aproximativ 300 metri pătrați construcție din material lemnos. Nu au fost persoane rănite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o lumânare uitată aprinsă în saivan.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.