Pompierii vasluieni au salvat o locuință și trei porci

Marți, 27 Aprilie 2021Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

Pompierii vasluieni au salvat o locuinta si trei porci | imaginea 1 Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la anexele gospodărești ale unei locuințe din localitatea Brodoc, Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați, existând pericolul de propagare la o locuință și o biserică. Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul, pentru lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea, pentru protejarea locuinței și a bisericii.

După mai bine de două ore, incendiul a fost lichidat. În timpul incendiului au ars 10 găini și au fost salvate trei suine. Au ars aproximativ 150 metri pătrați construcții din lemn cu acoperiș din tablă pe astereală din lemn, aproximativ patru metri cubi lemn de foc, zece găini, diverse scule și utilaje.

Au fost salvate trei suine, biserica din apropiere și locuința aflată la o distanță de aproximativ doi metri. Valoarea bunurilor salvate este de aproximativ 500.000 lei, în timp ce valoarea estimată a bunurilor distruse sau degradate este de circa 20.000 lei. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu focul deschis în spațiu deschis.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.