Copil de trei ani, rămas blocat în interiorul unui autoturism
Sursa Foto: Facebook ISU Dambovita
Două intervenții ale pompierilor de la Detașamentul Târgoviște, au avut loc în același timp, la un accident rutier în Geangoești, comuna Dragomirești și a doua pentru deblocarea ușii unui autoturism în Târgoviște.
În cazul accidentului rutier din Geangoești, un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Sosiți la locul evenimentului, pompierii au găsit o persoană politraumatizată, conștientă și cooperantă, căreia i-au acordat primul ajutor, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Târgoviște.
Cel de-al doilea caz a fost mai special, fiind vorba de un copil de trei ani, rămas blocat în interiorul unui autoturism. Ușile autoturismului s-au blocat automat în timp ce cheile se aflau în interior, după ce mama copilului l-a așezat pe acesta în scaunul special și a închis portiera.
S-a întâmplat pe strada Udrişte Năsturel din Târgoviște. Pompierii au spart geamul portierei dreapta și au deblocat autoturismul. Din fericire, copilul era doar speriat, nefiind necesară asistența medicală. Totuși, copilul a fost evaluat primar de pompieri și era bine.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.