Mâncarea uitată pe foc era să o coste propria viață pe o femeie

Vineri, 21 Mai 2021Harghita
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita

Mancarea uitata pe foc era sa o coste propria viata pe o femeie | imaginea 1 Mâncarea uitată pe foc era să o coste propria viață pe o femeie, de 45 ani, din municipiul Miercurea Ciuc. Incendiul a izbucnit, în seara de luni, 17 mai a.c., în bucătăria unui apartament situat la etajul II, într-un bloc de locuințe, de pe strada Cântarului, din municipiul reședință de județ.

Alarma s-a dat la ora 21:49. Vecinii au simțit mirosul de fum, au oprit alimentarea cu gaz din exterior și i-au alertat pe pompieri. Imediat, la fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

În interiorul apartamentului inundat cu fum, a fost găsită o persoană de sex feminin, în vârstă de 45 ani, în stare de inconștiență, căreia i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.