Au extras victima prinsă sub un tractor răsturnat
Sursa Foto: Facebook ISU Satu Mare
Vineri, 18 iunie a.c., în jurul orei 08:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale unei persoane, implicate într-un accident rutier, în localitatea Bixad.
La fața locului, s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș, o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean și a fost solicitat în sprijin aerian elicopterul de la Jibou.
În accident a fost implicat un tractor cu un singur pasager. Odată ajunse la fața locului, forțele profesioniste au extras victima de sex masculin, în vârstă de 69 de ani, în stare inconștientă și necooperantă, care a fost predată echipajului SMURD, fiind transportată cu elicopterul la Unitatea de Primiri Urgențe Baia Mare.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.