Incendiu produs la o casă și o anexă gospodărească, de la un aparat de gătit

Luni, 26 Iulie 2021Ialomita
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita

Incendiu produs la o casa si o anexa gospodareasca  de la un aparat de gatit | imaginea 1 În cursul zilei de joi, 22 iulie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit în comuna Glodeanu Sărat, județul Buzău, aflată în raionul de intervenție al inspectoratului, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit și o anexă gospodărească.

Trei echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la acoperișul anexei. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc.

Forțele de intervenție au fost sprijinite și de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului casei, în vârsta de 61 de ani, care a suferit un atac de panică, ulterior fiind preluat și transportat la Spitalul Municipal Urziceni.

Au ars acoperișul din lemn învelit cu tablă al locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 mp, acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 100 mp și s-au degradat bunuri electrocasnice, precum și mobilierul din bucătărie. Cel mai probabil incendiul s-a produs de la un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.