Intervenție dificilă pentru salvarea unei persoane aflate fără cunoştinţă pe un islaz

Duminică, 04 Iulie 2021Ialomita
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita

Interventie dificila pentru salvarea unei persoane aflate fara cunostinta pe un islaz | imaginea 1 În cursul nopții de duminică, 27 iunie a.c., prin apel la 112, în jurul orei 22:15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane inconștiente aflată pe un islaz, pe raza localității Adâncata. La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă trei salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o ambulanță SMURD.

Accesul până la victimă nu a putut fi făcut cu ambulanța, din cauza drumului greu accesibil (aproximativ un kilometru au parcurs pompierii de unde au lăsat ambulanța până la victimă). Salvatorii, cu ajutorul unei tărgi și ajutați de câțiva localnici, au transportat victima până la ambulanță, printr-o zonă afectată de ploi, traversând și râul Prahova pe o punte.

Victima, un bărbat de aproximativ 70 de ani, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, transportată și predată în stare de semiconștiență la Spitalul Municipal Urziceni, împreună cu un echipaj SAJ solicitat în sprijin.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.