Proiectil exploziv, descoperit de un cetăţean în curtea imobilului său

Luni, 26 Iulie 2021Satu Mare
Sursa Foto: Facebook ISU Satu Mare

Proiectil exploziv  descoperit de un cetatean in curtea imobilului sau | imaginea 1 Vineri, 23 iulie a.c., în jurul orei 12:20, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș” al județului Satu Mare a intervenit pentru asanarea teritoriului, de un proiectil exploziv de calibru 76 mm, în localitatea Căuaș.

Muniția a fost găsită de către un cetățean, în timp ce efectua lucrări de amenajare pentru o groapă de gunoi, în curtea imobilului său. Acesta a anunțat autoritățile, iar o echipă specializată în astfel de intervenții s-a deplasat la fața locului. Proiectilul, rămas din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicat și transportat la depozitul de muniții rămase neexplodate, urmând să fie distrus.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.