30 de intervenţii în doar 4 ore, în urma fenomenelor meteo periculoase

Miercuri, 04 August 2021Salaj
Sursa Foto: Facebook ISU Salaj

30 de interventii in doar 4 ore  in urma fenomenelor meteo periculoase | imaginea 1 În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase imediate (COD PORTOCALIU), de tip nowcasting, din după-masa zilei de miercuri, 28 iulie a.c., pompierii sălăjeni au fost solicitați să intervină pe raza a 9 UAT-uri (Zalău, Jibou, Ileanda, Crișeni, Someș Odorhei, Coșeiu, Sărmășag, Măieriște și Carastelec), la un număr de 30 intervenții, în decursul a numai patru ore.

Situațiile de urgență au fost generate de manifestările meteorologice periculoase și au presupus intervenția pompierilor pentru degajarea arborilor/stâlpilor căzuţi pe firele electrice/partea carosabilă sau acoperișuri, degajarea unor elemente de construcţie la acoperișurile avariate ale unor imobile, sau chiar și la un incendiu petrecut în localitatea Măieriște, unde o casă a fost lovită de trăznet.

Important de precizat este faptul că în niciuna dintre situațiile gestionate nu au fost înregistrate victime.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.