Respect, Sergent major Gorea Florin!

Marți, 31 August 2021Mures
Sursa Foto: Facebook ISU Mures

Respect  Sergent major Gorea Florin | imaginea 1 Florin Gorea a fost în concediu, în stațiunea Saturn. Acum câteva zile, când era la plajă, un salvamar a alergat spre apă, chiar pe lângă prosopul lui. Florin s-a apropiat și el de apă, iar când a văzut că alți doi salvamari încercau să scoată la mal o persoană, nu a stat pe gânduri. S-a poziționat repede la capul victimei, pentru a-l imobiliza.

Între timp, unul dintre salvamari l-a recunoscut. Florin a fost detașat în aceeași zonă, în cadrul programului Litoral. Salvamarul i-a zis că persoana respectivă a sărit de pe salteaua gonflabilă remorcată de un skyjet, deși apa era foarte mică.

Victima, deși în agonie, le-a spus salvatorilor că nu își mai simte picioarele și mâinile îi amorțeau. Florin a rămas la capul lui până când echipajul medical a ajuns lângă ei. Bărbatul a fost imobilizat și transportat la spitalul din Mangalia, ca ulterior să fie preluat de elicopterul SMURD și dus la UPU Constanța.

Sergentul major Gorea Florin este încadrat la ISU Mureș pe funcția de subofițer operativ principal – paramedic, la Punctul de Lucru Râciu, din cadrul secției Sărmașu, județ Mureș.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.