Respect, Somodi Zalan și Lovasz Zoltan!
Sursa Foto: Facebook ISU Mures
Marţi, 17 august a.c., în jurul orei 12:00, pompierii mureşeni Somodi Zalan și Lovasz Zoltan, care fac parte din echipajul SMURD ACĂȚARI, aflându-se în concediu de odihnă pe litoralul românesc, au observat că o adolescentă este căzută în fața mall-ului, iar în jurul ei erau mai multe persoane agitate.
Fără nicio ezitare, au coborât din autoturism și s-au dus să afle ce s-a întâmplat. Ajunși la persoana căzută, au constatat că e vorba de o fată de 13 ani. Salvatorii au evaluat starea copilului, care era puțin confuz și speriat, dar cooperant, neavând mărci traumatice.
Între timp, a fost apelat numărul unic de urgență 112, pentru a cere în sprijin o ambulanță. Până la sosirea echipajului de prim ajutor, au aflat de la victimă că nu se hidratase corespunzător. La sosirea echipajului medical, din fericire, starea de sănătate a fetei s-a ameliorat, fiind preluată și transportată la UPU Constanța.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.