Sebi, Mihai, Alex și Sebastian - îngeri salvatori pentru un copil de 2 ani
Sursa Foto: Facebook ISU Mures
Lupta cu minutele…Sebi, Mihai, Alex și Sebastian formează un echipaj de descarcerare. Împreună au o experiență de peste 45 de ani.
Însă zilele trecute, toate cunoștințele lor de descarcerare au fost supuse testului: un copil de numai 2 ani cu brațul prins într-un utilaj agricol. Cel mic de abia a ajuns la UPU, iar pompierii au fost chemați în sprijinul medicilor care luptau să-i salveze brațul.
Rănile erau adânci și îi puteau pune în pericol viața. Tăieturile trebuiau făcute milimetric. Nu exista loc de eroare. Fiecare salvator a avut rolul lui, iar în jurul micuțului, medicii și pompierii au făcut tot ce le-a stat în putință. Din fericire, eforturile lor au dat rezultate: copilul trăiește și brațul îi este salvat!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.