Victimă în urma răsturnării un tractor, preluată de elicopterul SMURD
Sursa Foto: Facebook ISU Satu Mare
Vineri, 27 august a.c., în jurul orei 15:20, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale
unei victime rezultate în urma unui accident, în localitatea Târșolț.
În accident a fost implicat un tractor care s-a răsturnat. La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD, cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș. Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit un tractor răsturnat, iar o persoană de sex masculin, conștientă și cooperantă, a suferit leziuni la torace.
Pentru un timp mai optim de răspuns s-a solicitat în sprijin aerian elicopterul de la Jibou. Echipajul SMURD a transportat victima pe terenul de fotbal din apropiere, de unde a fost preluată de echipajul de prim-ajutor aerian și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Baia Mare.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.