Vecinul… la nevoie se cunoaște!

Vineri, 15 Octombrie 2021Arges
Sursa Foto: Facebook ISU Arges

Vecinul    la nevoie se cunoaste | imaginea 1 Pompierii au ajuns să “simtă” un incendiu după miros sau zgomotul degajat. Așa a pățit și Daniel: în jurul orei 05.00 a simțit că ceva nu este în regulă la apartamentul de deasupra lui. Și-a trezit și soția și i-a zis că deasupra lor este un incendiu.

Cum a ieșit din casă, a simțit mirosul inconfundabil. Deși casa scării era inundată cu fum, a urcat imediat: știa că deasupra lui locuiește un bătrân singur, de 89 de ani. L-a găsit căzut, aproape de ușa de la intrare, dar conștient! Era intoxicat cu fum și abia respira.

După ce l-a coborât 2 etaje mai jos, a început să își evacueze pe rând și vecinii. Când i-au sosit colegii, l-au găsit lângă bătrân. Din cauza fumului, nu a mai apucat să se evacueze și a suferit arsuri pe față și o mână. Din fericire, Daniel are 14 ani de experiență și a “simțit” că vecinul lui are nevoie de ajutor.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.