Au acționat rapid și au reușit să oprească propagarea flăcărilor

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Au actionat rapid si au reusit sa opreasca propagarea flacarilor | imaginea 1 Un incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, 9 noiembrie a.c., într-o gospodărie din orașul Săveni. Acesta a cuprins o magazie. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Se întorceau de la un priveghi, au observat flăcările și au dat alarma.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD. Aceștia au acționat rapid și au reușit să oprească propagarea flăcărilor la celelalte anexe gospodărești și la casă.

Proprietara a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii vă recomandă:

  • efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
  • nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
  • la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
  • nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
  • instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.