Jurnalul operativ al ISU Ialomiţa – 58 de misiuni la sfârşit de săptămână

Marți, 02 Noiembrie 2021Ialomita
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita

Jurnalul operativ al ISU Ialomita   58 de misiuni la sfarsit de saptamana | imaginea 1 În interval de 72 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 58 de evenimente, după cum urmează:

  • 39 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 3 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19;
  • 3 intervenții în sprijinul echipajelor SAJ Ialomița, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate;
  • o misiune de deblocare ușă acces într-o locuință din municipiul Slobozia, în data de 30 octombrie a.c., în interiorul căruia a fost găsită o persoană care a necesitat îngrijiri medicale, ulterior a fost preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia;
  • 2 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingerea a incendiilor, la două evenimente sportive desfășurate în municipiul Slobozia și comuna Gheorghe Doja în data de 30 octombrie a.c.
  • 5 accidente rutiere;
  • 7 incendii:

✔️În data de 29 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs în comuna Cosâmbești. Două echipaje de salvatori, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă, s-au deplasat de urgență la locul solicitării. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 3000 metri pătrați. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unui foc deschis în spații deschise.

✔️În data de 29 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și miriște de porumb produs pe raza satului Chiroiu Pământeni, din comuna Drăgoești.

Două echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă s-au deplasat de urgență la locul solicitării. Au ars: vegetație uscată și miriște de porumb pe o suprafață de aproximativ șase hectare. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma folosirii intenționate a sursei de aprindere.

✔️În data de 29 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe raza municipiului Slobozia.

Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unui foc deschis în spații deschise.

✔️În data de 30 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe raza municipiului Slobozia, cartier Slobozia Nouă.

Un echipaj de salvatori, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unui foc deschis în spații deschise.

✔️În data de 31 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs în orașul Amara. Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 500 metri pătrați. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unui foc deschis în spații deschise.

✔️În data de 31 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe raza comunei Movila.

Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de o scânteie mecanică provocată de o locomotivă.

✔️Luni dimineață, 1 noiembrie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă a unui cetățean din comuna buzoiană Glodeanu Siliștea.

Trei echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta atât în interior, cât și la nivelul acoperișului casei.

Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Au ars: aproximativ 150 mp din acoperișul casei, bunuri electrocasnice, mobilierul din trei camere, documente personale și aproximativ două tone de lemne de foc.

S-au deteriorat pereții locuinței, mobilierul și materiale textile din alte două camere. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului în vârstă de 66 de ani care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, feței și spatelui, ulterior fiind preluat și transportat la spital. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Jurnalul operativ al ISU Ialomita   58 de misiuni la sfarsit de saptamana | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.