Un autoturism a luat foc, atunci când şoferul a încercat să pornească motorul

Vineri, 05 Noiembrie 2021Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Un autoturism a luat foc  atunci cand soferul a incercat sa porneasca motorul | imaginea 1 Un autoturism a luat foc, marţi după-amiază, 2 noiembrie a.c., pe o stradă din localitatea Vedea. Conducătorul auto a relatat faptul că incendiul a izbucnit în momentul în care a încercat să pornească motorul. Acesta a coborât imediat și a cerut ajutor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardeau materialele combustibile aferente compartimentului motor, dar și cele de sub autoturism.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii vă recomandă respectarea următoarelor măsuri:

▪️verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate; ▪️nu faceți improvizații la instalația electrică; ▪️asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate; ▪️verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți; ▪️verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autoturism.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.