Urmele războaielor sunt încă prezente

Sâmbătă, 20 Noiembrie 2021Bacau
Sursa Foto: Facebook ISU Bacau

Urmele razboaielor sunt inca prezente | imaginea 1 Urmele războaielor sunt încă prezente acolo sus, ceva mai aproape de cer. La 1100 m altitudine aerul este întotdeauna altul. Acolo sus, la înălțime, totul este diferit și orice misiune înseamnă o pregătire fizică deosebită și concentrare psihică pe măsura riscului.

Duminică, 7 noiembrie a.c., reprezentanți ai Ocolului Silvic Privat Oituz au descoperit pe timpul unei activități de patrulare în zona de competență, un element de muniție rămasă neexplodată, provenit din timpul Primului Război Mondial.

Realizând pericolul și cunoscând măsurile ce necesită a fi luate în astfel de cazuri, au alertat imediat autoritățile competente, ghidând echipa pirotehnică din cadrul ISUJ Bacău către locul în cauză. Luând în considerare accesul extrem de dificil până la locul intervenției precum și starea în care a fost identificat elementul de muniție rămas neexplodat, după o analiză amănunțită, a fost luată decizia neutralizării acestuia pe locul descoperirii.

Misiunea de distrugere a fost coordonată și condusă astfel de către domnul Colonel Ușurelu Ștefan, specialist pirotehnist din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care, împreună cu echipa pirotehnică din cadrul ISUJ Bacău, a reușit să neutralizeze prin explozie controlată elementul de muniție identificat.

Reprezentanţii ISU Bacău mulțumesc, pe această cale, tuturor factorilor implicați care au concurat împreună în vederea asigurării protecției zonei de siguranță și au fost alături pe toată durata intervenției. De asemenea, se adresează mulțumiri societății civile pentru responsabilitatea de care a dat întotdeauna dovadă, alertând instituția ori de câte ori viața cetățenilor a fost pusă în pericol.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.