Noapte de foc pentru pompierii militari suceveni

Luni, 27 Decembrie 2021Suceava
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava

Noapte de foc pentru pompierii militari suceveni | imaginea 1 Prima alarmă a fost dată la ora 02:12 și a anunțat incendiu în localitatea Gemenea. La fața locului s-au deplasat militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o bucătărie de vară și o magazie de lemne, dar și un tractor aflat în curte, cu pericol de propagare la casa de locuit și la restul anexelor gospodărești. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.

A doua alarmă a fost dată la ora 03:54 și a anunțat incendiu la cantonul silvic din localitatea Voitinel. La fața locului s-au deplasat militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Voitinel, Bilca și Gălănești, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat construcțiile anexe, majoritare din lemn, corp comun, cu pericol de propagare la clădirea cantonului silvic. Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 48 de ani, care a suferit arsuri minore la nivelul membrelor superioare.

După ce i s-a acordat primul ajutor medical, femeia a fost transportată la spital pentru tratament de specialitate. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.