Pompierii au găsit un pistol în timpul unei intervenții
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Sâmbătă dimineaţă, 4 decembrie a.c., Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Bârlad, pe strada Ciprian Porumbescu.
Anunțul inițial făcea referire la existența a două posibile victime (o femeie în vârstă de 60 ani și nepotul acesteia, în vârstă de 12 ani) surprinse în incendiu.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la nivelul unei camere, a planșeului și acoperișului, existând pericolul iminent de extindere la o locuință învecinată, aflată la cel mult 30 centimetri de casa cuprinsă de flăcări.
Până la sosirea pompierilor, cele două persoane aflate în casă s-au autoevacuat. Fameia a suferit un atac de panică și a fost evaluată de echipajul ambulanței SMURD, dar a refuzat transportul la o unitate medicală.
Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul, pentru lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția locuinței învecinate. În timpul intervenției, în podul locuinței a fost găsit un pistol cu bile metalice. Arma a fost predată polițiștilor veniți la fața locului.
În podul casei se întretăiau numeroase cabluri electrice cu foarte multe improvizații. După aproximativ două ore și jumătate, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au ars aproximativ 60 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn și o suprafață asemănătoare de planșeu construit din material lemnos, obiecte de uz casnic, diverse materiale textile și plastice.
S-au degradat aproximativ 140 metri pătrați tencuială și diverse alte bunuri materiale. A fost salvată jumătate din casă și locuința învecinată. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.