Depozit de furaje, mistuit de un incendiu
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita
Joi seara, 27 ianuarie a.c., în jurul orei 18:40, pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, în cooperare cu SVSU Cristuru Secuiesc, au intervenit, cu 5 autospeciale de stingere, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje, în comuna Avrămești.
La sosirea echipajelor de intervenție, ardea generalizat depozitul de furaje, pe întreaga suprafață de cca 225 mp, cu pericol de propagare la parcul auto și o altă anexă (grajd), situate în imediata vecinătate.
Proprietarul, în vârstă de 48 ani, a primit asistență medicală din partea unui echipaj SAJ, acesta suferind o stare de lipotimie, fără a fi necesar transportul la spital. Intervenția de stingere a fost îngreunată de cantitatea mare de furaje, incendiul fiind lichidat după 3 ore.
În urma acestuia, au ars: 250 de baloți lucernă (aprox. 100 tone), depozitul de furaje, construit din material lemnos, cu învelitoare din plăci de azbest, pe o suprafață de circa 225 mp, un utilaj agricol.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu, conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată. În urma intervenției pompierilor, s-au salvat bunuri materiale în valoare de 443.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 128.000 lei.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.