Incendiu generalizat în incinta Casei de Cultură din Târgu Măgurele

Joi, 06 Ianuarie 2022Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Incendiu generalizat in incinta Casei de Cultura din Targu Magurele | imaginea 1 Cea mai dificilă intervenție a fost în noaptea de luni spre marţi, 4 ianuarie a.c., în municipiul Turnu Măgurele, la incendiul izbucnit în incinta Casei de Cultură, aceasta fiind o clădire dezafectată, însă cu foarte multe materiale combustibile în interior.

Evenimentul a fost anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la ora 01.45, iar la sosirea primelor echipaje de pompieri s-a constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat, pe aproximativ 800 mp, cu pericol de distrugere a întregului imobil și propagării la bunurile din imediata vecinătate.

Pentru lichidarea incendiului, forțele de intervenție au fost suplimentate progresiv, la fața locului acționându-se cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Focul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, după aproape trei ore, pompierii reușind să salveze bunuri apreciate la peste 200 000 de lei.

Au ars ori au fost distruse de flăcări sala de spectacol, pe cca. 800 mp, podul din zona scenei pe aprox. 300 mp și izolația fonică de pe pereții interiori, toate aceste pagube fiind estimate la suma de 100000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul a fost provocat intenționat de către o persoană necunoscută, motiv pentru care autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime omenești.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.