Două incendii de amploare au cuprins două hale

Joi, 24 Februarie 2022Prahova
Sursa Foto: Facebook ISU Prahova

Doua incendii de amploare au cuprins doua hale | imaginea 1 Flăcări de câțiva metri, temperaturi atât de ridicate încât au topit metalul, foarte mult fum, vizibilitate scăzută pe timpul intervenției… acestea au fost condițiile pe care au trebuit să le înfrunte, în noaptea de luni spre marţi, 22 februarie a.c., pompierii din București-Ilfov și Prahova.

Două incendii de amploare au cuprins două hale de depozitare/producție, una situată în Mizil, județul Prahova, iar cealaltă în Jilava, județul Ilfov, ambele afectând o suprafață mai mare față de cea a unui teren de fotbal.

Timp de câteva ore, pompierii au luptat cu condițiile vitrege în încercarea de a limita propagarea flăcărilor la clădirile învecinate, iar eforturile lor nu au fost în zadar. Ambele incendii au fost localizate și nu a mai existat risc pentru dezvoltarea acestora. Pompierii au rămas la locul evenimentelor până la stingerea în totalitate a tuturor focarelor.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.