Incendii, accidente rutiere şi alte situații de urgență
Sursa Foto: Facebook ISU Mures
În perioada 18-20 februarie a.c., pompierii mureșeni au fost solicitați la 180 de intervenții, după cum urmează – 15 incendii, două accidente rutiere, două alte situații de urgență și 161 de intervenții SMURD.
Vineri, 18 februarie a.c., în jurul orei 19:25, un incendiu s-a produs la un fânar din localitatea Răzoare, comuna Miheșu de Câmpie. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Secției Sărmașu.
Au ars 400 baloți de lucernă și fânarul construit din lemn acoperit cu ondulină bituminoasă având o suprafață de aproximativ 80 mp. Din fericire, nu au fost victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Sâmbătă, 19 februarie a.c., în jurul orei 16:55, incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Găiești, comuna Acățari. Au intervenit la locul solicitat pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș.
Incendiul se manifesta mocnit între peretele casei și șemineu. Pompierii militari împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Acățari au intervenit pentru lichidarea incendiului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic.
Sâmbătă, 19 februarie a.c., în jurul orei 19:55, incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Idicel Sat. S-au deplasat la locul intervenției pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin și Punctul de Lucru Deda. A ars aproximativ 15 mp din casă, fără victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scânteie.
Sâmbătă, 19 februarie, în jurul orei 20:00, incendiu horn produs la o casă de locuit din localitatea Dedrad, comuna Batoș. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin. A ars funinginea din horn. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Duminică dimineața, 20 februarie a.c., în jurul orei 03:20, incendiu produs la o locomotivă de tren în gara CFR Dumbrăvioara. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Incendiul s-a manifesta la compartimentul motor al locomotivei.
Din fericire nu au existat victime, iar în urma evenimentului circulația feroviară nu a fost afectată. La momentul producerii evenimentului, în tren se aflau patru persoane toate s-au autoevacuat. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic.
Luni dimineată, 21 februarie a.c., în jurul orei 03:30, incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Jabenița. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin. A ars casa cu bunurile aflate în interior și acoperișul a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic.
La sfârșit de săptămână au avut loc nouă incendii de vegetație uscată, produse în localitățile Stejăreni (comuna Daneș), Adămuș, Gălești, Luduș, Cristești, Sângeorgiu de Mureș și Târnăveni.
Au intervenit pentru stingerea incendiilor, pompierii militari din cadrul ISU Mureș după cum urmează: Detașamentele Sighișoara, Târnăveni, Garda de Intervenție Miercurea Nirajului și Târgu Mureș. Din fericire, incendiile au fost lichidate înainte să se propage.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.