Incendiu la un utilaj agricol şi depozitul unui operator economic

Joi, 17 Martie 2022Mures
Sursa Foto: Facebook ISU Mures

Incendiu la un utilaj agricol si depozitul unui operator economic | imaginea 1 În interval de 24 de ore, pompierii mureșeni au fost solicitați la 71 de intervenții, după cum urmează – 11 incendii, două accidente rutiere, o altă situație de urgență și 57 de intervenții SMURD.

Luni, 14 martie a.c., în jurul orei 15:40, un incendiu s-a produs la un utilaj agricol în localitatea Gălățeni.

Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. În urma incendiului, a ars un încărcător frontal în proporție de aproximativ 90%. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: scurtcircuit electric.

În noaptea de luni spre marţi, 15 martie a.c., în jurul orei 00: 40, un incendiu s-a produs la un depozit a unui operator economic în localitatea Sângeorgiu de Mureș, strada Râtu Morii.

Au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. În urma incendiului, au ars cu flacără deschisă mai multe materiale depozitate pe o suprafață de aproximativ 150 mp și aproximativ 130 de role geotextile.

În interval de 24 ore au avut loc nouă incendii de vegetație uscată, produse în localitățile Șincai-Fânațe, Tirimia, Pogăceaua, Dâmbu, Petelea, Balda, Târnăveni, Reghin și Ibănești Sat.

Au intervenit pentru stingerea incendiilor, pompierii militari din cadrul ISU Mureș după cum urmează: Detașamentul Târgu Mureș împreună cu SVSU Acățari, Detașamentul Reghin, Detașamentul Târnăveni, Punctul de Lucru Râciu împreună cu SVSU Șincai, Secția Sărmaș, SVSU Pogăceaua, SVSU Ibănești și SVSU Iernut. Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor a fost: foc deschis în spații deschise.

De asemenea, tot în acest interval, au fost executate 9 misiuni de recunoaștere la secțiile ATI.

Incendiu la un utilaj agricol si depozitul unui operator economic | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.