Salvarea unui căţel căzut într-o fântână adâncă de 25 de metri

Joi, 03 Martie 2022Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Salvarea unui catel cazut intr o fantana adanca de 25 de metri | imaginea 1 Se spune că cel mai bun prieten al omului este câinele, deoarece acesta îi va fi întotdeauna recunoscător pentru binele pe care îl primește din partea lui.

Marţi, 01 martie a.c., în jurul orei 11.40, pompierii militari zimniceni au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de faptul că un cățel este căzut într-o fântână, pe raza localității Pietroșani.

Ajunși imediat la fața locului cu o mașină de descarcerare, care are în dotare echipamente specifice operațiunilor de salvare din medii ostile vieții, salvatorii au constatat că fântâna avea o adâncime foarte mare, de aproximativ 25 de metri, iar în interiorul acesteia nu se mai afla apă.

Cu ajutorul unor cordițe de salvare, militarii au reușit să-l aducă pe micuțul patruped la suprafață, în condiții de siguranță, spre marea bucurie a celor care au sesizat și anunțat evenimentul. Pompierii salvatori sunt convinși că această necuvântătoare a simțit sufletul lor, iar răsplata sa pentru ei se va regăsi în bunătatea față de oamenii din jurul său!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.