A dat foc unor gunoaie și și-a văzut de treburile din gospodărie

Marți, 19 Aprilie 2022Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

A dat foc unor gunoaie si si a vazut de treburile din gospodarie | imaginea 1 Un vârstnic a dat foc unor gunoaie adunate într-o găleată din tablă și și-a văzut de treburile din gospodărie.

În lipsa lui, vântul a răsturnat galeata, iar focul s-a extins la o magazie din lemn, la acoperișul casei și bunurile dintr-o cameră.

Bătrânul, în vârstă de 72 de ani, și-a dat seama ca îi arde mai mult decât și-a plănuit când a văzut fumul gros.

Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni au intervenit, mai bine de două ore, cu două autospeciale cu apă și spumă, pentru stingerea incendiului.

Pompierii au îndepărtat pericolul de explozie, din interiorul casei fiind scoasă o butelie.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.