Cal căzut într-o groapă din Târgu Mureş

Marți, 19 Aprilie 2022Mures
Sursa Foto: Facebook ISU Mures

Cal cazut intr o groapa din Targu Mures | imaginea 1 În interval de 24 de ore, pompierii mureșeni au fost solicitați la 71 de intervenții, după cum urmează – două incendii, o altă situație de urgență, un accident rutier, două misiuni pirotehnice, patru alte situații de urgență și 62 de intervenții SMURD.

Incendii

Joi, 14 aprilie a.c., au avut loc două incendii de vegetație uscată produse în localitățile Reghin și Suplac. Au executat misiunile pompierii militari din cadrul Detașamentelor Reghin și Târnăveni. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: foc deschis în spații deschise.

Accidente rutiere

Vineri dimineață, 15 aprilie a.c., în jurul orei 07:40, un TIR s-a răsturnat pe raza localității Lunca. Au intervenit de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin. A fost vorba despre un TIR răsturnat pe partea carosabilă, iar din interiorul acestuia s-a auto-evacuat o persoană de gen masculin, aceasta era conștientă și cooperantă.

Victima a fost asistată medical de către echipajul de pe ambulanța aflată la locul intervenției. Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Pe toată durata intervenției circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers.

Misiuni pirotehnice

Tot joi, 14 aprilie, au avut loc două misiuni pirotehnice în localitățile Sângeorgiu de Mureș, strada Subpădure și Miercurea Nirajului. Au executat misiunile echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș.

La Sângeorgiu de Mureș, în urma unor săpături, au fost identificate 10 grenade antitanc, iar în Miercurea Nirajului a fost găsită o grenadă aruncător de calibru 82mm. Munițiile au fost ridicate, transportate și depozitate în siguranță la depozitul de muniție rămasă neexplodată. Urmând a fi distruse la o dată ulterioară.

Alte intervenții

Joi, 14 aprilie a.c., în jurul orei 11:20, un cal a căzut într-o groapă din municipiul Târgu Mureș, strada Fânațelor. Au intervenit pentru extragerea animalului pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Calul a fost extras de către pompierii militari și predat proprietarului. Acesta este în stare de bine. La fața locului s-a deplasat și un medic veterinar.

Misiuni

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost executate 8 misiuni de recunoaștere la secțiile ATI.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.