Incendiu violent la o sală de evenimente
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, 5 aprilie a.c., în localitatea Cosoba, într-una dintre locațiile unei societăți comerciale care organizează evenimente.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenţie și comandă.
Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul întregului imobil, arderea fiind generalizată.
Din fericire nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.