Misiune complexă pentru pompierii timişoreni

Marți, 19 Aprilie 2022Timis
Sursa Foto: Facebook ISU Timis

Misiune complexa pentru pompierii timisoreni | imaginea 1 Joi, 14 aprilie a.c., 78 de pompieri militari din cele 7 subunități ale ISU Timiș au intervenit cu 14 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de lucru și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN, o ambulanță SMURD și o cisternă de 30000 l, la misiunea de stingere a incendiului produs la o hală de depozitare în comuna Săcălaz.

În sprijinul salvatorilor timișeni au intervenit și 3 autospeciale de stingere cu 14 subofițeri din cadrul ISU Arad, dar și 5 servicii voluntare pentru situații de urgență. Astfel, un efectiv de 22 de autospeciale de stingere, 2 autospeciale de lucru și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD au intervenit la locul incendiului.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 6.500 mp, cu flacără deschisă și posibilități de propagare. Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Pompierii arădeni din cadrul Detașamentului Arad, Garda Nr. 2 Ch. Criș și Detașamentul Sebiș au sprijinit colegii de la ISU Timiș la intervenția de stingerea a incendiului de la hala industrială din Timișoara. După o misiune de peste 6 ore în care și-au făcut datoria demonstrând curaj și devotament, s-au întors cu bine acasă.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.