Patru gospodării au fost afectate în urma a două incendii
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
Patru gospodării au fost afectate în urma a două incendii izbucnite în cursul dimineții de joi, 7 aprilie a.c., în localitățile Bosanci și Pâraie.
În localitatea Bosanci, au fost afectate de flăcări acoperișul a trei locuințe. Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bosanci, cu 5 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum (burlan metalic) neizolat corespunzător față de materialele combustibile. Dispunerea apropiată a clădirilor a favorizat dezvoltarea și propagarea flăcărilor cu rapiditate.
În localitatea Pâraie, au fost afectate de flăcări, anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit. Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii cu 5 autospeciale de stingere.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei provenite din coșul de evacuare a fumului.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.