Sute de animale au pierit într-un incendiu provocat de neglijenţa proprietarului

Joi, 14 Aprilie 2022Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Sute de animale au pierit intr un incendiu provocat de neglijenta proprietarului | imaginea 1 331 de animale (oi, capre, miei și iezi) au pierit într-un incendiu produs pe raza localității Viișoara Mare. Scrum s-a făcut și construcția care le adăpostea. Atât spune proprietarul că a pierdut pentru că a dat foc unor resturi vegetale din apropierea saivanului, aflat în câmp, și a plecat acasă.

S-a întâmplat vineri după-amiază, 8 aprilie a.c. Vântul care suflă cu putere a favorizat extinderea flăcărilor, iar cantitatea mare de materiale combustibile a întreținut arderea.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii militari din Darabani, Săveni și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Viișoara și Darabani, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, mai bine de două ore. Pompierii au reușit să mai salveze cinci capre și 10 baloți de fân.

Și la Nicșeni, un cal a pierit pierit într-un incendiu generat tot din cauza unui foc aprins pentru distrugerea resturilor vegetale și scăpat de sub control. Flăcările au cuprins un adăpost de furaje și grajdul unde era animalul.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nicșeni au stins incendiul înainte de a se extinde la celelalte clădiri din gospodărie. La Havârna, un grajd, o magazie și 10 baloți de fân au ars din aceeași cauza. Incendii de vegetație uscată au mai fost și la Cordăreni, Tudor Vladimirescu și Avrămeni. Imaginile vorbesc de la sine!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.