Incendii, accidente rutiere şi alte intervenţii, la sfârşit de săptămână

Joi, 19 Mai 2022Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

Incendii  accidente rutiere si alte interventii  la sfarsit de saptamana | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, la sfârşit de săptămână, 13 - 15 mai a.c., pentru stingerea a patru incendii, salvarea victimelor a trei accidente rutiere, îndepărtarea unui copac căzut pe partea carosabilă, dar și pentru acordarea asistenței de urgență unui număr de 27 de persoane cu diverse afecțiuni medicale.

De asemenea, pentru a preîntâmpina apariția unor situații de urgență, cadrele I.S.U. Mehedinți au desfășurat misiuni de supraveghere la un meci de fotbal și la manifestările desfășurate cu ocazia Sărbătorii Liliacului.

Salvatorii au acționat la trei accidente rutiere produse pe raza localităților: Căzănești, Isverna și Prunișor. Accidentele s-au soldat cu trei victime, două dintre acestea primind îngrijiri medicale de la echipajele S.M.U.R.D. și S.A.J. la locul evenimentelor, ulterior fiind transportate la spital în stare de conștiență.

Una dintre cele trei victime a fost descarcerată de către pompieri, din nefericire, aceasta nu prezenta semne vitale, fiind declarată decedată de către medicul Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți. Echipajele de pompieri au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la fața locului.

Pompierii mehedințeni au intervenit și pentru stingerea a trei incendii produse la două anexe gospodărești din localitățile Strehaia și Corlățel, dar și la vegetație uscată, în localitatea Strehaia. Aceștia au localizat și stins incendiile, care au produs doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.

De asemenea, echipajele de pompieri au acționat și pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament din localitatea Drobeta Turnu Severin. Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, împiedicând extinderea flăcărilor. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.