O cățelușă a rămas captivă în smoală

Marți, 17 Mai 2022Arges
Sursa Foto: Facebook ISU Arges

O catelusa a ramas captiva in smoala | imaginea 1 Viața unui suflet nevinovat s-ar fi putut sfârși în chinuri, fără intervenția salvatorilor argeșeni.

O cățelușă a rămas captivă în smoală. Nu se ştie cât s-a zbătut să se elibereze, dar norocul ei a fost că un om bun a auzit-o și a chemat pompierii.

Bietul animal era epuizat și părea că renunțase la lupta pentru viață. Abia mai respira și se afundase cu totul în smoală.

Pe măsură ce se însera și scădea temperatura, smoala devenea și mai rigidă, însă pompierii nu au renunțat.

Unul dintre salvatori și-a chemat în ajutor un prieten, student la medicină veterinară, care i-a administrat cățelușei medicamente pentru a rezista.

Peste 4 ore a durat până au reușit să o elibereze, timp în care speranța că vor reuși să o salveze creștea de la o oră la alta.

Într-un final, după multă muncă, cățelușa a fost eliberată și a ajuns la un cabinet veterinar pentru îngrijiri.

Norocul i-a surâs și a doua oară: a fost adoptată imediat. Deși va mai petrece câteva zile în cabinetul veterinar pentru a o curăța, noii stăpâni de-abia o așteaptă.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.