Peste 50 de cartușe găsite în podul unei case
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita
Chiar dacă au trecut decenii de la încheierea celor două conflagrații mondiale, pe teritoriul județului Harghita au rămas, încă neexplodate, cantități însemnate de muniție de diferite tipuri și calibre.
Numai într-un weekend, echipa pirotehnică a ISU Harghita a fost solicitată să intervină în două misiuni pentru asanarea muniției rămase neexplodate: în zona Vf. Rugat, sat Cinod, comuna Sânmartin, după ce un detectorist autorizat a descoperit mai multe elemente de muniție, și în localitatea Sândominic, unde, în podul unei case, au fost găsite peste 50 de cartușe.
Echipajul pirotehnic a preluat, transportat și depozitat, în condiții de siguranță, 16 proiectile explozive calibru 77 mm, 4 buc. proiectil exploziv acuplat calibru 77 mm, 2 bombe de aruncător calibru 80 mm și 56 cartușe de infanterie calibru 7,92 mm.
O singură atingere a grenadelor, proiectilelor, focoaselor, cartușelor sau a altor muniții rămase neexplodate pot crea adevărate tragedii prin explozia provocată.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.