Respect, Căpitan Zaharia Bogdan și Plutonier adjutant Clipa Marius!

Joi, 26 Mai 2022Brasov
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov

Respect  Capitan Zaharia Bogdan si Plutonier adjutant Clipa Marius | imaginea 1 Ei sunt Bogdan și Marius. Duminică, 22 mai a.c., se întorceau de la Făgăraș, unde au desfăşurat o misiune de control preventiv. Pe DN 1, în zona Băilor Perșani, au observat un accident care se întâmplase cu puțin timp în urmă.

În accident au fost implicate 2 autoturisme în care se aflau 7 persoane. Din fericire, nu existau persoane încarcerate, dar o fetiță de 6 ani era lovită în zona feței. Cei doi colegi nu au stat pe gânduri și i-au acordat primul ajutor fețitei rănite ușor, încercând să o liniștească.

Totodată, unul dintre ei a sunat la numărul 112 şi a anunțat despre producerea accidentului, a îndepărtat bornele bateriilor autoturismelor și a izolat zona. După ce au sosit colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Făgăraș, fetița a fost preluată de către paramedicii SMURD, iar Marius şi Bogdan și-au continuat drumul spre casă.

Reprezentanţii ISU Braşov adresează felicitări Căpitanului Zaharia Bogdan și Plutonierului adjutant Clipa Marius pentru modul prompt și profesionist în care au acționat! De data aceasta s-a întâmplat ca în zona respectivă să fie Bogdan şi Marius, dar cu siguranţă că oricare dintre pompieri ar fi procedat la fel.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.