Incendii, descarcerări, misiuni pirotehnice şi alte situaţii de urgenţă
Sursa Foto: Facebook ISU Bacau
În luna mai, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat în 761 situații de urgență.
Astfel, în intervalul menționat, pompierii băcăuani au intervenit în următoarele misiuni: 51 de incendii; 41 arderi necontrolate; 59 de misiuni pentru asistența persoanelor; 4 misiuni pentru salvarea animalelor; 1 descarcerare; 2 exerciții cu forțe și mijloace; 11 misiuni pirotehnice; 443 cazuri SMURD; 77 recunoașteri în teren; 72 alte situații de urgență.
De remarcat este faptul că, în ceea ce priveşte incendiile produse la gospodării, cele mai frecvente cauze ale acestora sunt instalațiile electrice defecte, utilizarea focului deschis în spații închise sau coșurile/burlanele de fum defecte sau necurățate.
Având în vedere aceste aspecte, pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:
- nu folosiți lumânările în apropierea materialelor combustibile și nu le lăsați aprinse atunci când părăsiți încăperile, chiar dacă acest lucru va fi doar pentru câteva momente;
- nu suprasolicitați instalația electrică a locuinței, folosind mai multe aparate simultan;
- verificați, reparați și curățați periodic coșurile de evacuare a fumului.
Pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei civile, în intervalul menționat, specialiștii din cadrul inspecției de prevenire au efectuat un număr de 69 controale de specialitate.
În urma acestora, au fost constatate 114 deficienţe, 32 dintre acestea fiind soluţionate pe timpul controalelor. De asemenea, a fost aplicat un număr de 114 sancţiuni contravenţionale, repectiv 69 avertismente şi 45 amenzi, în cuantum de 160.500 lei.
Totodată, au fost emise 20 de avize (19 avize de securitate la incendiu şi un aviz de protecţie civilă), 13 autorizații de securitate la incendiu, opt avize de amplasare în parcelă și 13 avize pentru transport deșeuri periculoase.
Crearea unei culturi preventive în comunitățile noastre prin cunoașterea diferitelor tipuri de riscuri și a măsurilor de prevenire a acestora, rămâne obiectivul principal al pompierilor băcăuani, motiv pentru care activitățile de control și informare preventivă vor continua și în perioada următoare.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.