Incendiu de amploare în zona industrială a oraşului Buzău

Sâmbătă, 25 Iunie 2022Buzau
Sursa Foto: Facebook ISU Buzau

Incendiu de amploare in zona industriala a orasului Buzau | imaginea 1 Misiunea dificilă a pompierilor, demarată luni, 20 iunie a.c., în jurul orei 18:00, a continuat și în dimineața următoare, cu progrese majore. Pe tot parcursul nopții, pompierii buzoieni sprijiniți de salvatori din județele Prahova, Vrancea, Ialomița și Brăila au luptat cu flăcările ce se manifestau la 5 clădiri care depozitau mase plastice.

Arderea acestui tip de materiale se manifestă cu degajări foarte dăunătoare pentru sănătatea populației, fapt pentru care buzoienii au fost avertizați încă din primele momente prin intermediul sistemului Ro-Alert pentru evitarea zonei.

La fața locului, au fost prezente pe parcursul intervenției 12 autospeciale de stingere, 2 autospeciale pentru lucru la înălțimi, o autocisternă, o ambulanță S.M.U.R.D tip B2 și o descarcerare, toate forțele și mijloacele fiind gestionate de Inspectorul-Șef al I.S.U Buzău, domnul Colonel Cimpoeșu Stelian, aflat la comanda intervenției de la fața locului.

Totodată, pentru gestionarea mai eficientă a situației, au fost solicitați reprezentanți și lucrători din cadrul SVSU Buzău, Gărzii de Mediu, Electrica, Compania de Apă etc. Misiunea lor a continuat pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea efectelor negative produse de incendiu.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.