Patru căței au fost salvați de pompierii militari hunedoreni

Marți, 14 Iunie 2022Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Patru catei au fost salvati de pompierii militari hunedoreni | imaginea 1 Lumea nu se schimbă dacă salvăm un animal, însă lumea animalului salvat cu siguranță va fi alta.

Pompierii din cadrul Detașamentului Orăștie au răspuns solicitării de a salva un câine, rămas blocat într-un canal, marţi, 7 iunie a.c. În prima etapă, salvatorii, folosind un furtun din dotarea autospecialei, au refulat ușor o perdea de apă dintr-o parte a rigolei de colectare, împingând astfel cățelul spre exterior.

Speriat după clipele de agonie prin care a trecut, dar bucuros de băița făcută de pompieri, patrupedul a înțeles că bărbații aceia puternici care au creat atâta forfotă în jurul lui sunt de fapt prieteni de nădejde pentru orice suflet.

Oarecum copleșit de cuvinte duioase și încurajări, s-a lăsat în final luat în brațe, pentru a fi predat doamnei care îi alertase și care s-a și oferit să-l adopte.

Și tot ei, pompierii orăștieni, au mai dus la bun sfârșit încă o acțiune de salvare a animalelor din medii ostile vieții. De această dată, a fost vorba despre un apel primit la 112 din partea unui domn cu suflet mare, care, aflându-se în zona periferică a localității Pricaz, a auzit scâncetele mai multor căței.

Salvatorii s-au deplasat numaidecât la locul indicat, unde au găsit într-un puț foarte adânc, doi cățeluși și pe mama acestora. Imediat, pompierii au întins scara culisabilă și au coborât pentru a le veni în ajutor. După câteva minute, cei trei căței au fost scoși la suprafață, în siguranță.

Însă misiunea salvatorilor nu s-a încheiat aici. Un alt coleg, impresionat și el de soarta micuței familii, a luat legătura cu o asociație pentru protecția animalelor. Așa că, din curtea Detașamentului Orăștie, cele trei suflete au fost preluate de alți salvatori, care i-au asigurat că le vor oferi o viață mai bună de acum înainte.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.