Prima misiune nu se uită niciodată!
Sursa Foto: Facebook ISU Cluj
Ei sunt câțiva dintre cei mai tineri colegi de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca.
Raul, Paul și Bogdan s-au încadrat în acest an ca soldați profesioniști, în vreme ce Fabian de abia a terminat clasa a XII-a. Miercuri, 22 iunie a.c., a susținut BAC-ul, dar nu a vrut să se odihnească și a preferat să vină la unitate, fiind voluntar pe stingere.
Iar joi, 23 iunie a.c., și-au făcut “botezul” focului și au participat la incendiul petrecut pe strada Grigore Moisil din Cluj-Napoca. Deși au avut emoții firești, fiecare s-a achitat admirabil de sarcinile trasate de comandant.
Pompierii au fost solicitați să stingă flăcările care au cuprins un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe. În paralel, salvatorii au evacuat în siguranță trei persoane și au încheiat cu bine intervenția. Felicitări şi mult succes în nobila meserie pe care au ales-o!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.